Una dintre cele mai mari limitări ale dronelor nu este camera, nici software-ul, nici sistemul de navigație. Este bateria. Oricât de avansată ar fi o dronă, la un moment dat trebuie să coboare: fie pentru încărcare, fie pentru înlocuirea acumulatorului. Iar în misiuni de supraveghere, inspecție industrială, intervenții de urgență sau aplicații militare, fiecare oprire înseamnă timp pierdut.
Tocmai de aceea un experiment recent realizat de cercetători din China a atras atenția. O echipă asociată Universității Xidian a demonstrat un sistem prin care o dronă poate primi energie în timpul zborului, fără cablu, fără aterizare și fără schimbarea bateriei. Energia este transmisă de la sol printr-un fascicul de microunde, iar drona o recepționează printr-o antenă montată pe partea inferioară. În testele relatate, sistemul a reușit să mențină în aer o dronă cu aripă fixă timp de până la 3,1 ore, la o altitudine de 15 metri, în timp ce atât drona, cât și sistemul de încărcare montat pe vehicul erau în mișcare.
La prima vedere, ideea pare desprinsă din filme: o dronă zboară, iar de jos este „alimentată” cu energie invizibilă. În realitate, principiul nu este magie, ci fizică aplicată. Sistemul transformă energia electrică în unde electromagnetice, le direcționează către dronă, iar receptorul de pe aceasta le transformă din nou în curent electric. Pare simplu spus așa, dar partea dificilă este precizia. Fasciculul trebuie să urmărească drona în timp real, altfel energia se pierde.
Aici se află, de fapt, partea interesantă a experimentului. Nu faptul că microundele pot transporta energie — acest lucru este cunoscut de mult timp — ci faptul că sistemul a reușit să păstreze alinierea între emițător și dronă în timpul mișcării. Potrivit relatărilor, cercetătorii au combinat poziționarea GPS, urmărirea dinamică și controlul de zbor al dronei pentru a menține direcția corectă a fasciculului.
Ce au demonstrat, concret, inginerii chinezi
Experimentul nu arată că dronele pot zbura deja „la infinit”. Arată însă că alimentarea lor în aer, de la distanță, este posibilă în condiții controlate. În testul descris, un emițător de microunde montat pe un vehicul a transmis energie către o antenă instalată sub o dronă cu aripă fixă. Drona a zburat la aproximativ 15 metri altitudine și a rămas în aer până la 3,1 ore.
Pentru un cititor obișnuit, aceste cifre pot părea modeste. Doar 15 metri? Doar câteva ore? Dar din punct de vedere tehnic, faptul că alimentarea s-a făcut cu ambele sisteme în mișcare este mult mai important decât altitudinea în sine. Un sistem static, perfect aliniat, într-un laborator, este una. Un vehicul care urmărește o dronă aflată în zbor este altceva.
South China Morning Post notează că rezultatele au fost publicate pe 25 martie 2026 în revista chineză Aeronautical Science & Technology, de o echipă de la Universitatea Xidian, instituție cunoscută pentru cercetări în domeniul tehnologiilor electronice și militare.
De ce nu este același lucru cu încărcarea wireless a telefonului
Mulți oameni se gândesc imediat la încărcarea wireless a smartphone-ului. Diferența este însă uriașă. Telefonul stă lipit sau foarte aproape de încărcător, iar energia este transferată prin inducție electromagnetică, pe distanță foarte mică. La o dronă aflată în aer, distanța este mult mai mare, poziția se schimbă permanent, iar energia trebuie transmisă direcționat.
Asta înseamnă că sistemul trebuie să știe unde se află drona, să calculeze direcția fasciculului și să ajusteze rapid antena. Dacă fasciculul este deviat, chiar și puțin, eficiența scade. Dacă drona se mișcă brusc din cauza vântului, sistemul trebuie să reacționeze imediat.
Această idee se leagă de un domeniu de cercetare mai larg: rețele adaptive de transfer wireless al energiei. În 2024, o lucrare publicată în Nature Communications a descris un sistem bazat pe metasuprafețe cu două frecvențe, capabil să combine localizarea wireless cu alimentarea fără contact. Sistemul experimental din acea lucrare a obținut o rezoluție de localizare de 3 cm și o acuratețe de clasificare CNN de peste 98%, demonstrând cât de importantă devine poziționarea precisă atunci când energia trebuie concentrată către un terminal aflat în mișcare.
Marea problemă: eficiența este încă foarte mică
Oricât de spectaculoasă pare demonstrația, tehnologia are o limitare majoră: randamentul. Relatările despre test vorbesc despre o eficiență de doar 3–5% pentru transferul energiei. Asta înseamnă că doar o mică parte din energia emisă ajunge efectiv să fie folosită de dronă.
Aici lucrurile devin mai puțin spectaculoase și mai inginerești. Dacă o dronă ar avea nevoie de 1.000 W putere utilă, un randament de 3–5% ar cere, în teorie, o putere emisă de aproximativ 20–33 kW. Pentru o singură dronă. Pentru mai multe drone, valorile cresc rapid și apar probleme serioase: consum mare de energie, încălzire, siguranță pentru oameni, interferențe cu alte echipamente și reglementări stricte privind emisiile electromagnetice.
De aceea, această tehnologie nu trebuie prezentată ca o soluție gata de pus mâine pe toate dronele comerciale. Este mai corect să o privim ca pe o demonstrație importantă, dar aflată încă într-o etapă timpurie.
Unde ar putea fi utilă o asemenea tehnologie
Dacă eficiența va crește, aplicațiile pot fi foarte interesante. În zona civilă, dronele alimentate în aer ar putea fi folosite pentru supravegherea infrastructurii, monitorizarea incendiilor, intervenții după cutremure sau inundații, inspecții industriale și comunicații temporare în zone fără semnal.
În zona militară, interesul este și mai evident. O dronă care poate rămâne mai mult timp în aer poate supraveghea o zonă, poate retransmite comunicații sau poate susține misiuni mai lungi fără să revină la bază. Unele analize au comparat conceptul cu un fel de „portavion terestru”: un vehicul care lansează și susține drone în aer, oferindu-le energie de la sol.
Totuși, tocmai această posibilă utilizare militară arată cât de sensibilă este tehnologia. Un emițător puternic de microunde nu este un simplu accesoriu. El trebuie controlat strict, testat în condiții reale și reglementat atent.
Ce urmează
Următorul pas nu este să vedem drone care zboară zile întregi fără oprire. Următorul pas este mult mai pragmatic: creșterea randamentului, mărirea distanței de transfer, îmbunătățirea urmăririi dinamice și demonstrarea siguranței în medii reale.
Cercetările de la Universitatea Xidian și din domeniul transferului wireless adaptiv arată că există progres real. Xinhua a relatat încă din decembrie 2024 despre un prototip dezvoltat la Școala de Inginerie Electronică a Universității Xidian, bazat pe metasuprafețe cu frecvență dublă, capabil să combine transferul de energie, poziționarea, detecția și comunicarea.
Asta sugerează că demonstrația cu drona nu a apărut din senin, ci face parte dintr-o direcție mai amplă de cercetare: sisteme inteligente care nu doar trimit energie, ci știu unde să o trimită și cum să ajusteze fasciculul în timp real.
Concluzie
Încărcarea dronelor în aer cu microunde nu mai este doar o idee teoretică. Experimentul chinezesc arată că o dronă poate primi energie în zbor, de la un sistem aflat la sol, în timp ce ambele se află în mișcare. Este un pas tehnic important.
Dar nu este încă o revoluție completă. Randamentul de 3–5% rămâne prea mic pentru utilizare largă, iar siguranța, costurile, interferențele și scalarea sistemului sunt probleme serioase. Cu alte cuvinte, tehnologia funcționează, dar încă nu este suficient de matură.
Partea cu adevărat interesantă este direcția: dronele viitorului ar putea să nu mai fie limitate atât de strict de bateriile pe care le poartă la bord. Dacă energia va putea fi transmisă precis, eficient și sigur, atunci zborurile de câteva ore ar putea deveni zboruri de zeci de ore. Iar pentru supraveghere, intervenții de urgență sau aplicații strategice, aceasta ar putea schimba complet modul în care sunt folosite dronele.